Papagali Vorbitori

De ce clipesc papagalii?

Este ceva obișnuit ca PAPAGALII VORBITORI să clipească, pupilele li se contractă, este doar o reacție la stimulii din mediu. Clipitul poate indica furie, agresivitate, curiozitate, fericire sau teamă. De obicei, papagalii mari, precum Macaw sau Alexander, au ochii imenși și pot analiza tot ce mișcă în jurul lor foarte rapid. Papagalii mici, perușii, de exemplu, nu clipesc, pentru că au ochii mici.

Cu cât au mai mari ochii, cu atât sunt mai expresivi

Cu cât înveți să observi comportamentul păsării în mediu și încerci să faci legătura cu ceea ce-i place sau nu, cu atât îți va fi mai simplu să-i înțelegi reacțiile.

Papagalii vorbitori  sunt capabili să-și controleze mărimea irișilor. De obicei, dacă pasărea este relaxată și ochii clipesc sau își schimbă dimensiunea, probabil înseamnă că este curioasă și că este interesată de ceva ce vede.

Dacă există  o schimbare în privința posturii fizice, umflându-și penele, poate însemna că este un semn de agresiune din cauza fricii sau suprastimulării. Cea mai bună metodă de a înțelege de ce papagalul vorbitor clipește, este să fii atent în jurul tău și să vezi care sunt punctele de interes.

Așa cum există limbajul corpului la oameni, așa poți citi limbajul fizic al păsării. Observația este cheia înțelegerii comportamentului acesteia și reacțiile ei la diferiți stimuli.

Văzul păsărilor este unul foarte acut, pot vedea la kilometri distanță, supraviețuind astfel în sălbăticie. Cu cât un papagal are ochii mai mari, cu atât vede mai bine.

Papagalii Macaw au ochii mari si pot observa totul

Deși clipitul este un răspuns perfect natural la anumite stimulări, poate părea bizar celor care nu au mai avut păsări până acum. Clipitul poate însemna și faptul că încearcă să comunice cu tine.

Este ușor să crezi că limbajul fizic al papagalului poate fi descifrat, dar nu este chiar așa simplu să identifici ce încearcă pasărea să transmită. Clipitul poate fi un semn de fericire, de alint.

Cea mai bună cale de a înțelege ce vrea să transmită papagalul tău prin clipit este să petreci mult timp cu el, să ajungi să știi ce vrea sau ce nu-i convine doar privindu-l.

 

Citește și despre Papagalii Conure, o rasă aparte!

Comentarii