Papagali Vorbitori

Principalele specii de papagali vorbitori din lumea intreaga!

Când te gândești la papagali, ce caracteristică anume îți vine în minte? Dacă te-ai gândit deja la faptul că unii dintre eI pot învăța să vorbească, să știi că majoritatea oamenilor se gândesc la același lucru!
Papagalii au multe calități atractive, dar abilitatea lor de a repeta limbajul vorbit al omului este una dintre trăsăturile definitorii care îi fac unici, spre deosebire de alte păsări.
Mai jos ai câteva specii de PAPAGALI VORBITORI și dacă îți dorești așa ceva, poți învăța mai multe despre abilitățile lor remarcabile!

perus-galben
Perusii, companioni excelenti pentru o familie cu copii!

 

PERUȘUL
Mulți oameni nu știu că perușul este o specie care poate vorbi chiar mai bine decât speciile mai mari de papagali vorbitori. Unii peruși pot asimila în vocabularul propriu sute de cuvinte! Deși scot sunete subțiri și răgușite și uneori este greu de descifrat ce vor să spună, cei care se ocupă de ei vor afla că aceste păsări micuțe vor deveni în timp adevărate ”portavoci”!
Exact ca orice alte tipuri de pasăre, nu toți perușii învață să vorbească, așa că ar fi bine să nu adopți un peruș doar pentru faptul că poate vorbi!

papagalul-amazonian
Poate rosti cuvintele clar si are un vocabular extrem de bogat!

 

PAPAGALUL AMOZANIAN
Este altă specie de pasăre care este cunoscută pentru capacitatea sa extraordinară de a vorbi, este frumosul și captivantul papagal amazonian. Aceste păsări nu numai că își îmbunătățesc vocabularul și așa destul de vast, dar pot rosti cuvintele foarte clar și pot învăța trucuri, fiind, astfel, păsări cu care putem interacționa foarte ușor! Poți învăța cum să ai grijă de el ca de un membru al familiei!

Este originar din  America de Sud – Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guyana Franceză, Guyana, Peru, Surinam. A apărut în Europa cu ocazia călătoriei lui Cristofor Columb.

papagalul-calugar
Daca stai la bloc, nu este cea mai buna idee sa ai un asa prieten galagios!

 

PAPAGALUL CĂLUGĂR

Adorabilul papagal călugăr este celebru pentru talentul său în ale vorbitului. Având personalități puternice, acești papagali vorbitori își pot construi un vocabular inteligent, iar unii stăpâni spun că păsările pot folosi cuvintele în contexte corecte. Sunt părăsi care se atașează de stăpân și reprezintă o alegere ideală pentru cei care vor un companion amuzant și inteligent!

Nu este indicat să ai un asemenea papagal dacă locuiești la bloc, pentru că este foarte gălăgios. Este, de asemenea, o pasăre extrem de inteligentă, așa că poate deschide oricând colivia!

Citește și Care sunt cele mai mari specii de papagali!

papagalul-calugar
Originar din Asia si India, acest mic tovaras iti face ziua mult mai buna!

PAPAGALUL INDIAN CU INEL

Originar din India și Asia, simpaticul papagal indian cu inel este o opțiune bună dacă vrei să ai o pasăre devotată și inteligentă! Cu secole în urmă, călugării tibetani se rugau în grădină și au observat aceste păsări imitându-le rugăciunile. Călugării au ajuns la concluzia că aceste păsări sunt sfinte și doar mai marii conducători aveau dreptul de a le deține.

Are o personalitate puternică și este o pasăre care empatizează foarte mult cu stăpânul. Dacă va învăța cuvinte de pui, va dezvolta un vocabular impresionant!

papagalul-african
Este cel mai vorbaret papagal

PAPAGALUL GRI AFRICAN

Papagalul gri african este o pasăre inteligentă și poate rosti cuvintele clar, imitând chiar și vocile pe care le aud! Pe cât este de fermecătoare, este și sensibilă, iar cei ce vor acest gen de papagal trebuie să aibă multă grijă și răbdare!

Este o pasăre pretențioasă, are nevoie de o colivie mare și de spațiu luminos și aerisit. Poate trăi între 50-70 de ani, este gălăgios și observă orice schimbare din casa stăpânului! Poate fi periculos dacă familia are copii mici, mai ales dacă aceștia nu au crescut cu papagalul când era pui.

Îți poți alege ca și companion un papagal, dar capacitatea de a vorbi, repeta sau imita vocea umană nu trebuie să fie motivul principal pentru a fi adoptat; sunt păsări fascinante care pot fi la fel de devotate precum câinii sau pisicile!